Prima instruire a unui angajat nou este și cea mai des greșită. Ce intră în tematică, cine o poate face, cum se consemnează și de ce pică la control.
Instruirea introductiv-generală este prima dintre cele trei faze de instruire prevăzute de Legea 319/2006 și de normele metodologice aprobate prin H.G. 1425/2006. Se face înainte ca omul să înceapă efectiv lucrul, iar rostul ei este simplu: nimeni nu intră în hala, pe șantierul sau în biroul tău fără să știe ce riscuri există acolo și ce are voie să facă.
Este și instruirea cea mai des tratată superficial — o semnătură pe o fișă, în prima zi, între contract și acte de personal. Iar la control, tocmai ea se verifică prima.
Cui i se face
Nu doar noilor angajați. Normele metodologice extind obligația și către alte categorii de persoane care intră în activitatea ta:
- Lucrătorii nou-angajați, indiferent de durata contractului.
- Lucrătorii detașați de la o altă unitate și cei puși la dispoziție de un agent de muncă temporară.
- Ucenicii, elevii și studenții aflați în practică.
- Persoanele aflate în unitate cu permisiunea angajatorului, atunci când pot fi expuse riscurilor de la locul de muncă.
Cine o poate face
Instruirea se face de către angajator prin structura pe care a organizat-o pentru prevenire și protecție: lucrătorul desemnat, serviciul intern sau serviciul extern de prevenire și protecție cu care ai contract. Persoana trebuie să aibă pregătirea corespunzătoare — nu este o sarcină pe care o poți da colegului cu cea mai mare vechime doar pentru că știe halele pe de rost.
Durata se stabilește prin instrucțiunile proprii ale angajatorului, în funcție de specificul activității, și nu poate coborî sub minimul prevăzut de normele metodologice. În practica din România se planifică, de regulă, cel puțin o zi de instruire.
Ce trebuie să conțină tematica
Tematica se aprobă de angajator și se păstrează la dosar. O tematică validă acoperă cel puțin:
- Legislația de securitate și sănătate în muncă și obligațiile concrete ale lucrătorului.
- Consecințele posibile ale necunoașterii și nerespectării regulilor — inclusiv cele disciplinare.
- Riscurile generale de accidentare și îmbolnăvire profesională specifice unității.
- Măsurile de prim ajutor și cine este desemnat să le acorde.
- Acordarea și utilizarea corectă a echipamentului individual de protecție.
- Comportamentul în situații de urgență: alarmare, evacuare, punct de adunare.
Verificarea și consemnarea — partea care pică cel mai des
Instruirea se încheie cu verificarea însușirii cunoștințelor, iar rezultatul se consemnează în fișa de instruire individuală privind securitatea și sănătatea în muncă. Fișa se semnează de cel instruit, de cel care a efectuat instruirea și de cel care a verificat însușirea cunoștințelor.
Cele mai frecvente motive pentru care o fișă corectă în fond este respinsă la control: lipsește semnătura celui care a verificat, data instruirii este ulterioară primei zile de lucru, tematica nu există la dosar, sau aceeași tematică generică apare identic pentru un șofer, un electrician și un contabil.
Ce urmează după
Introductiv-generală nu este suficientă. Urmează instruirea la locul de muncă — cea concretă, pe utilajele și operațiile pe care omul chiar le va face — și apoi instruirea periodică, la intervalele stabilite prin documentele proprii ale firmei, în funcție de riscuri.
Dacă vrei ca cele trei faze să nu mai depindă de cine ține biblioraftul, le poți muta pe platforma noastră: instruirea se face digital, fișa se generează automat și îți arată singură cine are instruirea expirată.